TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării
În contextul alegerilor din România, TikTok a anunțat că lansează o campanie care să asigure protejarea corectitudinii procesului electoral. Potrivit celor mai recente estimări, 98,5% din conținutul legat de dezinformări electorale a fost șters în mai puțin de 24 de ore.
Cu o echipă globală de peste zeci de mii de experți în trust & safety, dintre care mai mult de 6.000 în UE, parteneriate strategice, resurse în aplicație (precum Centrul Electoral, Ghidul de Căutare și Etichetarea Videoclipurilor, care sunt active în prezent pentru alegerile din România) și inițiative de educație media, TikTok se dedică combaterii dezinformării și facilitării accesului la informații oficiale pentru cei peste 8,1 milioane de utilizatori din România, a transmis compania într-un comunicat.
Conform celui mai recent Raport privind Aplicarea Regulilor Comunității pentru al doilea trimestru al anului 2024, 99,2% din conținutul cu dezinformări electorale a fost eliminat proactiv înainte de a fi raportat, iar 98,5% din acest conținut a fost eliminat în mai puțin de 24 de ore.
TikTok se dedică combaterii dezinformării
Ca parte a strategiei mai ample pentru a menține platforma în siguranță în perioada electorală, TikTok se concentrează pe trei piloni principali: aplicarea politicilor (precum combaterea dezinformării, eliminarea operațiunilor de influență ascunsă și gestionarea conținutului generat de AI), sprijinirea accesului la informații oficiale și colaborarea cu experți. În acest sens, TikTok colaborează cu ONG-ul local Funky Citizens pentru a ajuta comunitatea să navigheze în siguranță pe platformă și să se protejeze împotriva potențialelor dezinformări în perioada alegerilor.
În colaborare cu TikTok, Funky Citizens a dezvoltat o serie de videoclipuri educaționale care explică modul în care utilizatorii pot identifica și evita dezinformarea și cum pot evalua critic conținutul legat de procesul electoral. Comunitatea din România poate găsi această serie de videoclipuri, care conțin sfaturi practice și informații utile despre procesul electoral, atât pe contul oficial de TikTok al Funky Citizens, cât și în Centrul Electoral integrat în aplicație, dedicat alegerilor din România.
„La TikTok, suntem dedicați protejării comunității noastre”
„Perioada electorală aduce după sine multe oportunități de răspândire a unor informații false ce ne pot afecta deciziile la urne și, în final, viitorul nostru. Ca organizație independentă cu experiență în fact-checking și combaterea dezinformării, am ales să avem un rol activ în a construi abilități de educație media în rândul cetățenilor. Este parte din misiunea noastră să punem la dispoziție expertiza acumulată în acest domeniu și să colaborăm cu platformele de social media pentru a avea un spațiu digital mai sigur”, a declarat Ana Dragomir, directorul de comunicare al Funky Citizens.
„La TikTok, suntem dedicați protejării comunității noastre pe platformă și asigurării accesului la informații corecte și de încredere, mai ales în momente importante, cum ar fi alegerile. Prin colaborarea cu Funky Citizens, ne propunem să oferim utilizatorilor români resursele necesare pentru a lua decizii informate, protejând în același timp integritatea platformei noastre”, a declarat Łukasz Gabler, managerul de Politici Publice și Relații Guvernamentale CEE al TikTok.
Pentru a sprijini comunitatea în perioada alegerilor, TikTok a introdus mai multe funcții noi în România. Centrul Electoral din aplicație conectează utilizatorii cu informații oficiale de încredere, direcționându-i către pagina Autorității Electorale Permanente. Centrul Electoral oferă utilizatorilor români acces la videoclipuri create în colaborare cu Funky Citizens pentru a-i ajuta să analizeze conținutul online legat de alegeri.
Utilizatorii pot găsi Centrul Electoral prin intermediul bannerelor speciale din secțiunea de căutare, precum și cu ajutorul etichetelor automate adăugate la conținutul legat de alegeri.
„Experții TikTok lucrează pentru a identifica și bloca operațiuni de influență ascunsă, inclusiv conturi false, eforturi de influență străină și campanii de dezinformare care vizează procesele electorale, inclusiv cele din țările europene, pentru a asigura că mesajele electorale reflectă cu adevărat intențiile utilizatorilor”, se menționează în finalul comunicatului.