O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
O structură subacvatică de mari dimensiuni, asemănătoare unui vulcan, elimină gaze în largul coastei Alaska, susține Garda de Coastă a SUA. Totuși, oamenii de știință nu au confirmat încă prezența gazelor. Structura a fost descoperită în timpul misiunii unui spărgător de gheață.
Măsurătorile din mările Ciukotsk și Beaufort de lângă Alaska au dus la descoperirea unei structuri înalte de aproximativ 500 de metri. Aceasta seamănă cu un vulcan, au stabilit cercetătorii care lucrează alături de Garda de Coastă din SUA, potrivit Live Science care citează oficiali de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite.
Structura ar putea să elimine gaze, pe baza datelor colectate din apa de deasupra ei. Totuși, oamenii de știință încă nu sunt siguri.
Descoperirea a fost făcută în timpul misiunii „Healy”
Descoperirea a fost făcută în timpul misiunii spărgătorului de gheață al Gărzii de Coastă a SUA „Healy”. Oamenii de știință au stabilit că structura subterană nu pune în pericol navigația. Ei vor continua cercetările pentru a stabili dacă este vorba despre un vulcan și de o rezervă de gaze.
De asemenea, misiunea spărgătorului de gheață evaluează potențialul pentru noi rute de transport maritim de-a lungul întregii coaste arctice a SUA.