Netflix a confirmat când va fi lansat ultimul sezon din serialul „Stranger Things”

07 11. 2024, 02:00
Sursa foto: Profimedia

Cel de-al cincilea și ultimul sezon din „Stranger Things” va debuta în 2025, a anunțat Netflix miercuri, potrivit Variety.

Pentru a sărbători data de 6 noiembrie 1983, supranumită și „Ziua Stranger Things” – ziua în care Will Byers (Noah Schnapp) a fost răpit în Upside Down – platforma de streaming a lansat și un videoclip care dezvăluie titlurile ultimelor opt episoade ale serialului, care vor încheia povestea supranaturală.

Titlurile episoadelor sunt „The Crawl,” „The Vanishing of…,” „The Turnbow Trap,” „Sorcerer,” „Shock Jock,” „Escape From Camazotz,” „The Bridge,” și „The Rightside Up”.

Speculații despre sezonul final al „Stranger Things”

Unele dintre aceste titluri fac aluzie la episoade anterioare: „The Vanishing of…”, de exemplu, invocă premiera serialului, „The Vanishing of Will Byers”. Fanii din mediul online au început deja să facă speculații cu privire la sezonul final. Unii cred că noua persoană răpită ar putea fi Holly Wheeler, sora mai mică a lui Mike (Finn Wolfhard), care ar fi jucată de actriţa Nell Fisher din „Evil Dead Rise”, dar Netflix nu a confirmat oficial informația.