Fenomenul meteorologic rar care a provocat dezastrul din Spania
Un sistem meteorologic rar explică dezastrul din Spania. Fenomenul numit DANA (Depresion Aislada en Niveles Altos) a provocat precipitații extreme în Valencia, unde a plouat într-o singură zi cât pentru un întreg an.
Practic, un curent de aer rece din atmosfera înaltă creează o zonă izolată de presiune scăzută. Această zonă rămâne blocată deasupra regiunii, ca într-o capcană. Aerul rece se întâlnește cu apele calde ale Mediteranei, creând furtuni violente, anunță Sky News.
În Chiva, lângă Valencia, au căzut 491 mm de ploaie în doar 8 ore (media lunară normală este de 65 mm).
Meteorologii din Spania avertizează că urmează și alte furtuni
În Utiel, 217 mm de ploaie au căzut în 12 ore.
Peste 20.000 de descărcări electrice s-au înregistrat de luni după-amiază.
Meteorologii din Spania avertizează că, deși urmează alte furtuni în zilele următoare, acestea nu vor fi la fel de severe. Totuși, sunt așteptate încă 80-100 mm de precipitații, care pot agrava situația. Regiunea Andalucia se află sub avertizare cod portocaliu.