Elon Musk, critic al imigrației, ar fi lucrat ilegal în Statele Unite în anii 1990
O investigație publicată de Washington Post arată că Elon Musk, susținător principal al lui Donald Trump în cursa pentru alegerile prezidențiale și critic al imigrației, a lucrat ilegal în SUA la sosirea sa în țară, în anii 1990, relatează AFP.
Elon Musk a criticat în mod regulat imigrația în fața celor 202 de milioane de urmăritori ai săi, în ultimele luni. El a acuzat-o pe nedrept pe Kamala Harris, precum și pe alți democrați, că „importă alegători”. De asemenea, CEO-ul Tesla a susținut afirmațiile lui Donald Trump potrivit cărora „frontierele deschise” și imigranții fără documente distrug Statele Unite.
Cu toate acestea, potrivit unei lungi anchete publicate duminică de Washington Post, Elon Musk nu avea dreptul legal de a lucra în Statele Unite atunci când a sosit în țară, în 1995. Deși a romantizat întotdeauna sosirea sa în America, Elon Musk, născut în Africa de Sud, s-a mutat în SUA în 1995 pentru a urma un program postuniversitar la Universitatea Stanford din California.
Elon Musk nu avea niciun motiv legal să rămână în Statele Unite
Potrivit investigației, el nu s-a înscris niciodată la cursuri și a preferat să lucreze la start-up-ul său. Studenții străini nu aveau voie să abandoneze studiile pentru a-și începe propria afacere. Elon Musk nu avea niciun motiv legal să rămână în Statele Unite și a lucrat ilegal.
Când și-a lansat cariera antreprenorială, Elon Musk și-a dezvoltat compania, Zip2, înainte de a o vinde pentru aproximativ 300 de milioane de dolari în 1999. Cu trei ani înainte, o firmă numită Mohr Davidow Ventures a investit trei milioane de dolari în compania în plină dezvoltare. Cu toate acestea, tranzacția prevedea că Musk avea la dispoziție 45 de zile pentru a obține o viză de muncă, după care tranzacția ar fi fost anulată.
Într-un e-mail trimis în 2005, el a recunoscut că nu avea autorizație de muncă atunci când a fondat Zip2.
„Nu eram foarte interesat de diplomă, dar nu aveam bani pentru un laborator și nu aveam dreptul de a rămâne legal în țară, așa că acest lucru părea o modalitate bună de a rezolva ambele probleme”, a scris Elon Musk, citat de Washington Post. Totuși, potrivit cotidianului american, CEO-ul SpaceX nu s-a înscris niciodată la Stanford, conform unei depoziții făcute în mai 2009 în care explică faptul că și-a sunat consilierul la două zile după începerea semestrului pentru a-i spune că nu va veni. Fără înscriere, el ar fi trebuit să părăsească țara.
Elon Musk nu a recunoscut niciodată că a lucrat ilegal, chiar dacă declarase în 2013 că se afla „într-o zonă gri” la începutul carierei sale. „Am fost acolo în mod legal ca student”, a asigurat el într-un podcast din 2020.