Urmează două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât ar fi normal, anunță meteorologii
Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice în următoarele două săptămâni, în timp ce mediile valorilor termice vor fi ușor peste cele specifice în săptămâna 11-18 noiembrie, se arată în prognoza publicată de ANM.
Astfel, în săptămâna 21.10.2024 – 28.10.2024, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Săptămâna 28.10.2024 – 04.11.2024
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile extracarpatice, dar și local deficitare în nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Săptămâna 04.11.2024 – 11.11.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 11.11.2024 – 18.11.2024
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.