Coreea de Nord a aruncat în aer drumurile care fac legătura cu Coreea de Sud
Coreea de Nord a aruncat în aer secțiuni ale drumurilor și liniilor de cale ferată de pe partea sa de graniță puternic fortificată, care o leagă de Coreea de Sud, determinând armata sud-coreeană să tragă focuri de avertisment, relatează Reuters.
Unele părți nordice ale liniilor rutiere și feroviare conectate cu Sudul au fost distruse, a declarat Statul Major (JCS). Ministerul Unificării de la Seul, care se ocupă de afacerile transfrontaliere, a condamnat incidentul ca fiind o încălcare clară a acordurilor intercoreene din trecut, numindu-l „extrem de anormal”.
„Coreea de Nord adoptă în mod repetat un astfel de comportament regresiv și este deplorabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Koo Byoung-sam, în cadrul unui briefing.
Cum a răspuns armata sud-coreeană?
Ca răspuns la explozii, armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment la sud de linia de demarcație militară, deși nu au existat pagube de partea de frontieră a Seulului.
Tensiunile au crescut în peninsula coreeană, iar Phenianul anunțase de săptămâna trecută că va tăia complet drumurile și căile ferate conectate cu Coreea de Sud și va fortifica zonele de pe partea sa de graniță.