Rămășițele unui alpinist dispărut pe Everest acum 100 de ani au fost găsite de o echipă care filma un documentar

14 10. 2024, 09:30
Foto: Shutterstock

O echipă care filma un documentar a descoperit rămășițele alpinistului britanic Andrew Irvine, dispărut pe Everest în 1924, scrie Deadline.

Rămășițele lui Andrew Irvine, unul dintre primii alpiniști britanici care au încercat să urce pe Everest în 1924, au fost descoperite recent de o echipă care filma un documentar pentru National Geographic.

Piciorul său, încălțat cu o cizmă și identificat cu ajutorul unei șosete pe care era cusut numele său, a fost găsit pe ghețarul Central Rongbuk, sub coasta nordică a muntelui.

Irvine a dispărut alături de partenerul său George Mallory în timpul celei de-a treia expediții britanice pe Everest. Descoperirea a fost făcută la o altitudine mai joasă decât locul unde au fost găsite rămășițele lui Mallory în 1999.

Echipa a predat rămășițele Asociației de Alpinism din China Tibet, responsabilă de permisele pentru partea nordică a Everestului.