SUA au criticat decizia Israelului de a-l declara „persona non grata” pe secretarul general al ONU
Departamentul de Stat al SUA a criticat decizia Israelului de a-l declara „persona non grata” pe secretarul general al ONU. Decizia are legătură cu lipsa unei condamnări clare din partea lui Antonio Guterres a atacului cu rachete lansat de Iran asupra Israelului.
Departamentul de Stat al SUA a criticat decizia Israelului pe care a caracterizat-o „neproductivă”, potrivit Sky News. Afirmația a fost făcută în timpul unei declarații pentru presă.
„Pași ca aceștia nu sunt productivi pentru ca [Israelul] să-și îmbunătățească poziția în lume. ONU face o muncă incredibil de importantă în Gaza. Face o muncă incredibil de importantă în regiune. Iar ONU, atunci când acționează cel mai bine, poate juca un rol important pentru securitate și stabilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller.
Secretarul general al ONU, declarat „persona non grata”
Anterior, Guvernul israelian a transmis că secretarul general al ONU, António Guterres, este considerat „persona non grata” și i-a interzis intrarea în țară. Decizia vine pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, iar motivele oficiale ar fi legate de lipsa unei condamnări clare din partea lui Guterres a atacului cu rachete lansat de Iran asupra Israelului.
Guterres a emis o scurtă declarație, condamnând „extinderea conflictului din Orientul Mijlociu”. A doua zi, a vorbit din nou la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU spunând că „el condamnă ferm” atacul iranian, ceea ce ar fi trebuit să fie „evident” din declarația anterioară.