Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a declarat la Palatul Victoria că Programul Visa Waiver include exclusiv vizele turistice și cele de afaceri.
„Acest program este destinat exclusiv vizelor de afaceri și turistice. Nu se aplică vizelor de student sau altor tipuri de vize de muncă. Este un program destinat exclusiv turiștilor și călătorilor de afaceri”, a declarat Kathleen Kavalec.
Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite cel mai probabil de anul viitor. Conform evaluării Ambasadei României în SUA, țara noastră a îndeplinit ultimul criteriu pentru a accede în Programul Visa Waiver: rata de respingere a vizelor pentru SUA a scăzut sub trei la sută.
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat că eliminarea vizelor pentru Statele Unite este „cea mai bună recunoaștere a unei solidarități ireversibile dintre români și americani”.