Ce va căuta misiunea Europa Clipper de la NASA pe unul dintre sateliții lui Jupiter?

27 09. 2024, 00:00
Sursa foto: Profimedia

NASA va lansa misiunea Europa Clipper pe 10 octombrie pentru a explora satelitul Europa al lui Jupiter, căutând condiții care să susțină viața.

NASA se pregătește să lanseze, pe 10 octombrie, misiunea Europa Clipper, destinată explorării lunii Europa a lui Jupiter, în căutarea condițiilor necesare susținerii vieții. Misiunea va fi lansată de la Kennedy Space Center din Florida, cu ajutorul rachetei Falcon Heavy de la SpaceX, scrie ABC News.

Investiția totală a NASA în această misiune se ridică la aproximativ 5,2 miliarde de dolari și se desfășoară pe parcursul a aproape două decenii, între 2015 și 2034. Europa este a patra lună ca mărime a lui Jupiter și are un ocean sărat sub crustă.

Zborul către Europa va dura aproximativ cinci ani și jumătate

Obiectivul principal al misiunii este de a determina dacă acest ocean subteran conține compuși organici și surse de energie capabile să susțină viața. NASA estimează că zborul către Europa va dura aproximativ cinci ani și jumătate, iar sonda va efectua aproximativ 50 de zboruri de aproximare la altitudini de 16 mile deasupra suprafeței pentru a colecta date despre mediu.

În plus, sonda trebuie să reziste unei radiații extrem de intense, cauzată de câmpul magnetic al lui Jupiter, care este de 20.000 de ori mai puternic decât cel al Pământului. Dacă totul decurge conform planului, misiunea se va încheia în iunie 2034.