Franța va impune noi taxe pentru bogați, anunță Michel Barnier
Michel Barnier a declarat că va evita impozitele pentru pătura de mijloc și că va opta pentru creșteri fiscale pentru cei cu venituri mari.
Premierul francez Michel Barnier a declarat duminică că va evita majorările de taxe pentru toți cetățenii, concentrându-se în schimb pe impozitarea celor mai bogați și a marilor corporații. Decizia vine în contextul nevoii de a reduce deficitul bugetar, care se află într-o spirală ascendentă, ajungând la 6,2%, scrie France24, care citează Reuters.
Într-un interviu la televiziunea France 2, Barnier a spus că nu va crește impozitele pentru clasele de mijloc sau pentru persoanele cu venituri reduse. „Nu voi impune noi taxe tuturor francezilor, dar nu-i pot exclude pe cei mai înstăriți din efortul național de corectare a situației”, a afirmat el.
Franța se confruntă cu presiuni
Având o datorie totală de 110% din PIB, echivalentă cu aproape 3,2 milioane de euro, Franța se confruntă cu presiuni din partea agențiilor de rating și a Uniunii Europene. Barnier a pus accent pe importanța menținerii credibilității țării pe piețele internaționale.
De asemenea, premierul a lăsat deschisă posibilitatea de a revizui reforma pensiilor lui Macron, adăugând că orice modificare ar trebui să nu afecteze stabilitatea sistemului.
Noua guvernare, care nu dispune de o majoritate, se va confrunta cu opoziția din partea stângii și extremei drepte, care contestă legitimitatea sa.