Vremea se încălzește din nou în aproape toată țara, dar nu pentru mult timp
Vremea se încălzește de marți, 17 septembrie, în aproape toată țara, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni publicată de ANM.
În Banat, intervalul va debuta cu o vreme rece pentru mijlocul lunii septembrie, media regională a temperaturilor maxime urmând a fi de 16 grade. Încălzirea se va resimți în întreaga regiune încă din 17 septembrie, când sunt estimate maxime de 23…24 de grade, valori medii ce se vor menține fără variații importante până spre finalul lunii. În unele zile sunt estimate valori chiar mai ridicate, spre o medie zilnică de 25…26 de grade.
Rece va fi și în primele nopți, când media temperaturilor minime va fi de 6…7 grade, apoi pentru restul intervalului sunt estimate valori cuprinse între 9 și 12 grade.
În 16 septembrie va continua să plouă pe arii extinse, apoi ameliorarea va fi semnificativă, iar ploile vor mai fi posibile doar izolat. Următorul interval probabil cu ploi este între 25 și 28 septembrie.
Crișana
Vremea va fi rece în prima zi, atunci când media temperaturilor maxime va fi de 17 grade. Încălzirea se va resimți în întreaga regiune, încă din a doua zi (marți 17 septembrie), când sunt estimate maxime de 22…23 de grade. În perioada 18 – 25 septembrie, media zilnică a temperaturilor maxime va fi de 24…25 de grade, iar ulterior spre finalul lunii este posibilă o scădere ușoară, până spre 22…23 de grade. Rece pentru această dată va fi și în primele nopți din interval, când media temperaturilor minime va fi de 6…8 grade. Pentru restul intervalului sunt estimate valori termice minime cuprinse între 9 și 12 grade.
În 16 septembrie va continua să plouă pe arii extinse, apoi ameliorarea va fi semnificativă. Următorul interval probabil cu ploi este estimat între 25 și 28 septembrie.
Transilvania
Media zilnică a temperaraturilor maxime va crește treptat, de la 20 de grade în prima zi, până spre 23 de grade în 18 septembrie, valoare ce se va menține cu mici variații până spre finalul intervalului. Temperaturile minime vor avea o medie cuprinsă între 6 și 10 grade, cele mai scăzute valori urmând a se înregista în depresiunile intramontane (minime de 1…2 grade), în perioada 20 – 22 septembrie.
Ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala la începutul perioadei (16 – 18 septembrie) și cu o probabilitate în creștere spre finalul lunii (după 26 septembrie).
Maramureș
Intervalul va debuta cu valori termice sub mediile multianuale specifice pentru mijlocul lunii septembrie, respectiv o medie regională a temperaturilor maxime de 18 grade. Încălzirea se va resimți în întreaga regiune, încă din 17 septembrie, când sunt estimate maxime de 22 de grade. În perioada 18 – 25 septembrie, sunt estimate maxime în jurul a 24 de grade, iar spre finalul lunii este posibilă o scădere ușoară, până spre 21…22 de grade. Valorile termice minime se vor situa în general între 7 și 11 grade.
În 16 septembrie va continua să plouă pe arii extinse, apoi ameliorarea va fi semnificativă, iar ploile vor mai fi posibile doar izolat. Următorul interval probabil cu ploi este estimat între 25 și 28 septembrie.
Moldova
În a doua jumătate a lunii septembrie sunt estimate temperaturi apropiate de mediile multianuale specifice acestei perioade. Media zilnică a temperaturilor maxime va crește ușor și treptat de la 22 de grade, până spre 24 de grade în jurul datei de 24 septembrie și o posibilă scădere la 22 de grade spre finalul lunii. Minimele termice vor fi în general de 10…12 grade, cu valori ușor mai scăzute în perioada 20…22 septembrie, când media regională a acestora va scădea la 8…9 grade.
În perioada 16 – 19 septembrie sunt prognozate ploi locale, iar izolat cantitățile de apă mai pot fi însemnate. Sunt posibile ploi și după 26 septembrie (probabilitate în creștere).
Dobrogea
În ansamblu, pe tot parcursul intervalului sunt prognozate temperaturi apropiate de mediile multianuale specifce acestei perioade. Media zilnică a temperaturilor maxime se va menține în jurul a 24 de grade, iar media temperaturilor minime va oscila între 12 și 15 grade, valori mai ridicate, până spre 17…18 grade, urmând a se înregistra pe litoral și în deltă.
În perioada 17 – 20 septembrie sunt prognozate ploi locale, iar izolat cantitățile de apă mai pot fi însemnate. În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi redusă.
Muntenia
Media temperaturilor maxime va crește ușor, de la 22 de grade în prima zi, până spre 24…25 de grade în zilele de 17 și 18 septembrie, iar în 19 septembrie va reveni la o medie de 22…23 de grade. Astfel de variații sunt posibile până spre finalul lunii, însă la valori apropiate de normalul climatologic, respectiv maxime în general de 24…26 de grade. Media minimelor termice va fi în creștere și va atinge 12…13 grade în diminețile de 18 și 19 septembrie, pentru ca în următoarele șase zile să scadă în jurul a 10…11 grade. Spre finalul lunii sunt estimate minime de 12…13 grade.
În perioada 17 – 20 septembrie sunt prognozate ploi pe arii restrânse. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată și spre finalul lunii (în jurul datei de 28 septembrie).
Oltenia
În prima zi vremea se va menține rece pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 19 grade. Încălzirea se va resimți în întreaga regiune, încă din 17 septembrie, când sunt estimate maxime de 23…24 de grade, valori medii ce se vor menține fără variații importante până spre finalul lunii. În unele zile sunt estimate valori chiar mai ridicate, spre o medie zilnică de 25…26 de grade. Rece va fi și în primele nopți, când media temperaturilor minime va scădea la 7…8 grade, apoi pentru restul intervalului sunt estimate valori cuprinse între 10 și 13 grade.
Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în perioada 18 – 21 septembrie și după data de 26 septembrie.
La munte
În prima zi media temperaturilor maxime va fi de 10 grade, apoi va crește la 14 grade, valoare ce se va menține fără variații importante până spre finalul lunii septembrie. În primele dimineți vor fi minime în jurul a 3 grade, iar în restul intervalului, media minimelor va fi în general de 5…6 grade.
Ploi locale se vor semnala la începutul perioadei (16 – 19 septebrie) și cu o probabilitate în creștere spre finalul lunii (după 26 septembrie).