Curtea Europeană de Justiție a decis! Google va plăti o amendă de 2,4 miliarde de euro
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis să mențină o amendă de 2,4 miliarde de euro impusă companiei Google. Instanța supremă europeană a decis că Google trebuie să plătească o amendă pronunțată pentru abuzul de poziție dominantă.
Gigantul tehnologic a făcut recurs împotriva amenzii, care inițial a fost stabilită de Comisia Europeană în 2017. Atunci, a fost cea mai mare sancțiune pe care Comisia a impus-o vreodată. Ulterior, a mai apărut o amendă de 4,3 miliarde de euro, tot împotriva Google.
Decizia pune capăt unui caz de lungă durată care a fost introdus pentru prima dată de firma britanică Foundem în 2009, atunci când Marea Britanie era parte a UE. Un alt reclamant, site-ul Kelkoo, a numit decizia „un câștig pentru concurență loială și alegerea consumatorilor” într-o postare pe X, potrivit BBC.
Curtea Europeană de Justiție (CEJ), care a pronunțat hotărârea, a declarat că autoritățile europene au avut dreptate să considere comportamentul Google „discriminatoriu”, iar recursul său „trebuie respins în întregime”.