Home » D:News » În ce țară ar putea fi trimiși deținuții din închisorile din Marea Britanie?

În ce țară ar putea fi trimiși deținuții din închisorile din Marea Britanie?

În ce țară ar putea fi trimiși deținuții din închisorile din Marea Britanie?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 07.09.2024

Guvernul britanic ia în calcul trimiterea de deținuți în Estonia pentru a reduce supraaglomerarea din închisori. Discuțiile sunt, în acest moment, deschise între cele două țări.

Guvernul britanic ia în considerare posibilitatea de a trimite deținuții să își execute pedepsele în Estonia, din cauza crizei de locuri din penitenciare, informează The Independent.

Ministerul Justiției din Marea Britanie și omologul estonian se află în discuții despre un potențial parteneriat, după ce Tallinnul a declarat că deține locuri suficiente pentru a prelua deținuți și din alte țări.

„Marea Britanie și Estonia au o istorie de cooperare internațională de succe”

Miniștrii Justiției din ambele țări, Shabana Mahmood și Liisa Pakosta, aveau în plan să discute despre acest plan la un eveniment organizat de Consiliului Europei desfășurat joi la Vilnius, Lituania.

Marea Britanie și Estonia au o istorie de cooperare internațională de succes, iar un astfel de parteneriat ar aduce noi oportunități de colaborare”, a declarat Pakosta, ministrul Estonian, pentru The Telegraph.

Pentru ca planul să fie aplicat, guvernul estonian trebuie să obțină aprobarea Parlamentului.

Oficialii britanici au spus că această opțiune este luată în considerare tot mai mult din cauza situației critice din penitenciare, moștenită de guvernul laburist de la cel conservator anterior.

În prezent, închisorile din Anglia și Țara Galilor se confruntă cu o lipsă gravă de locuri, cu doar 83 de spații disponibile luna trecută, în timp ce numărul de deținuți este estimat să crească de la aproximativ 89.000 la între 93.100 și 106.300, până în martie 2027.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase