O anchetă irlandeză a descoperit un număr „șocant” de abuzuri sexuale în școlile religioase, cu 2.395 de acuzații și 884 de presupuși abuzatori, în perioada 1927-2013
O anchetă preliminară a autorităților irlandeze a descoperit un nivel „cu adevărat șocant” al abuzurilor sexuale în școlile administrate de Biserica Catolică, pe parcursul aproape unui secol, scrie Reuters.
Potrivit guvernului irlandez, au fost raportate 2.395 de acuzații de abuz, iar ancheta a identificat 884 de presupuși abuzatori în mai mult de 300 de școli din întreaga țară, între 1927 și 2013.
Cele mai multe cazuri au fost raportate în perioada 1960-1990, a declarat Ministerul Educației din Irlanda, Norma Foley, într-o conferință de presă.
Investigația preliminară se bazează pe documentele deținute de instituțiile religioase și pe mărturiile victimelor.
Aceasta este continuarea unei serii de rapoarte care au examinat abuzurile și tratamentele abuzive comise de preoți și membri ai ordinelor religioase din cadrul Bisericii Catolice, predominant în Irlanda.
Foley a mai spus că nivelul și numărul abuzatorilor sunt „șocante” și a anunțat că o comisie de anchetă va urmări inclusiv cazurile ulterioare.
Investigația urmează altor demersuri recente, menite să facă lumina în ceea ce privește abuzurile din trecut din școlile religioase irlandeze.