Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni. Care este prognoza pe regiuni?

30 07. 2024, 00:00
Foto: Shutterstock

Temperaturile vor fi variabile în următoarele două săptămâni în majoritatea zonelor țării, cu excepția Munteniei și Olteniei unde vremea rămâne caniculară, se arată în prognoza pe două săptămâni publicată luni de ANM.

Banat

Media regională a temperaturilor maxime va prezenta variații semnificative în prima săptămână, astfel de la 30…32 de grade în primele zile se va ajunge la 37 de grade pe 2 august, apoi se va reveni la 32 de grade în 4 august. În a doua săptămână, caracteristică va fi o medie a temperaturilor maxime de 35…36 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 14…16 grade în perioada 29 iulie – 2 august, iar ulterior se va menține în jurul a 18 grade.

Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată doar în perioada 3 – 5 august.

Crișana

În primele două zile ale săptămânii, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale, respectiv o medie a acestora de 29…30 de grade, apoi se va încălzi treptat, astfel că pe 2 august, vremea va fi caniculară cu o medie a temperaturilor maxime de 35…36 de grade. Pe 3, 4 și 5 august, pe fondul accentuării instabilității atmosferice se va produce o răcorire, până la o medie a maximelor termice de 31..32 de grade, însă ulterior vremea va deveni din nou caniculară cu valori în jurul a 35 de grade. Temperaturile minime vor scădea la 13…15 grade la final de iulie și început de august, însă din 3 august și până pe 11 august sunt estimate valori în jurul a 18 grade.

Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată doar în perioada 3 – 5 august.

Transilvania

Intervalul va debuta cu o răcorire a vremii, astfel media temperaturilor maxime va scădea la 26 de grade în ziua de 30 iulie. Se va încălzi treptat din 31 iulie, astfel că pe 2 și 3 august, sunt estimate temperaturi maxime în jurul a 33 de grade. O scădere a valorilor de temperatură maxime se va produce pe 4 și 5 august, până spre valori de 30 de grade, însă ulterior, caracteristice vor fi maximele termice de 32…33 de grade. Temperaturile minime vor scădea la 10…12 grade la final de iulie și început de august, însă din 3 august și până pe 11 august sunt estimate valori medii de 14…15 grade.

Ploi slabe izolate sunt posibile în prima zi, în special în zonele submontane, însă probabilitate pentru ploi pe arii mai extinse va fi mai ridicată în zilele de 4, 5 și 6 august.

Maramureș

Intervalul va debuta cu o răcorire a vremii, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea la 26…28 de grade. Din 31 iulie tendința va fi de încălzire treptată, astfel că pe 2 august sunt estimate temperaturi maxime de 33…34 de grade. O scădere a valorilor de temperatură maxime se va produce pe 4 și 5 august, până spre valori de 30 de grade, însă ulterior caracteristice vor fi maximele termice de 32…33 de grade. Temperaturile minime vor scădea la 11…12 grade în prima parte a săptămânii, iar după 3 august și până pe 11 august sunt estimate valori medii în jurul a 16 grade.

Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată în 4, 5 și 6 august. Sunt posibile ploi și spre finalul primei decade din august, dar pe arii mai restrânse.

Moldova

Intervalul va debuta cu o răcorire a vremii, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea la 27…28 de grade. Din 31 iulie tendința va fi de încălzire treptată, astfel că pe 2 și 3 august vremea va deveni caniculară în zonele de câmpie, cu o medie a temperaturilor maxime de 34…35 de grade. O scădere a valorilor de temperatură maxime se va produce și în această regiune, în zilele de 4 și 5 august, până spre valori de 30 de grade, însă ulterior, caracteristice vor fi maximele termice de 33…34 de grade. Scăderea de temperatură se va resimți și în privința minimelor în primele nopți, când media acestora se va situa în jurul a 14 grade, însă pentru perioada 3 – 11 august sunt estimate valori mai ridicate, spre o medie a acestora de 18 grade.

Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată în perioada 3 – 5 august. Averse în timpul după-amiezelor sunt posibile și după data de 6 august.

Dobrogea

Scăderea ușoară și treptată a valorilor de temperatură maximă se va resimți și la nivelul acestei regiuni, unde media acestora va fi de 32 de grade în prima zi și de 30 de grade în 30 și 31 iulie. Prima decadă a lunii august va aduce o vreme călduroasă, media zilnică a temperaturilor maxime urmând să crească ușor și treptat de la 32…33 de grade, până spre 34 de grade. În general, temperaturile minime se vor menține peste 20 de grade, cu excepția intervalului 30 iulie – 3 august, când media acestora va scădea spre 17…18 grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar. Sunt posibile ploi, pe arii restrânse în noaptea de luni spre marți (29/30 iulie) și în jurul datei de 6 august.

Muntenia

În această regiune vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a intervalului, caracteristice fiind valorile termice maxime în general cuprinse între 34 și 38 de grade. Doar în zilele de 30 și 31 iulie, media temperaturilor maxime va fi mai scăzută și se va situa în jurul a 32 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 18 grade în prima noapte, va scădea la 14…16 grade în perioada 30 iulie – 2 august, iar pentru prima decadă a lunii august caracteristice vor fi valorile medii de 19 grade.

Sunt prognozate averse locale în 29 iulie, iar cu o probabilitate în creștere și în zilele de 5 și 6 august.

Oltenia

Vremea caniculară va persista în cea mai mare parte a intervalului și în această regiune, cu o medie a temperaturilor maxime în general cuprinsă între 35 și 38 de grade. Doar în 30 și 31 iulie, media temperaturilor maxime va fi mai scăzută și se va situa în jurul a 32 de grade. Media temperaturilor minime va fi în scădere în primele nopți, până spre valori de 14…15 grade, însă din 3 august caracteristice vor fi valorile în jurul a 19 grade.

Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată doar în perioada 4 – 7 august.

La munte

Media regională a temperaturilor maxime va scădea la 17…18 grade pe 30 iulie, va crește treptat până pe 2 și 3 august, când se vor atinge valori în jurul a 24 de grade. Pe 4 și 5 august, pe fondul accentuării instabilității atmosferice se va produce o scădere ușoară, până la o medie a maximelor termice de 20…21 de grade, însă ulterior tendința va fi de creștere la valori în jurul a 24 de grade. Temperaturile minime vor scădea la o medie de 8 grade la final de iulie (30 și 31 iulie), iar pentru restul intervalului de prognoză sunt estimate valori cuprinse între 12 și 14 grade.

Averse pe arii restrânse se vor semnala în prima zi (29 iulie), în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, însă probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi mai ridicată în zilele de 4, 5 și 6 august.