Racheta Falcon 9 a SpaceX a primit permisiunea de a reveni în spațiu
Racheta Falcon 9 a SpaceX a fost autorizată să revină în spațiu de către autoritatea americană de reglementare în domeniul aviației, după ce a fost blocată la sol din cauza unei defecțiuni apărute în timpul unui zbor, scrie Reuters.
Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat joi că nu a găsit nicio problemă de siguranță publică în anomalia care a avut loc în timpul lansării eșuate din 11 iulie, iar racheta poate reveni la operațiunile de zbor în timp ce investigația generală continuă.
SpaceX a transmis într-o postare pe X că este pregătită să readucă racheta la zbor încă de sâmbătă, 27 iulie.
Falcon 9, care este cea mai utilizată rachetă din lume, a fost reținută la sol din cauza unei defecțiuni.
Într-o declarație de joi, SpaceX a spus că o scurgere de oxigen lichid a dus la apariția problemelor.
Falcon 9 este singura rachetă americană capabilă să trimită echipaje NASA la Stația Spațială Internațională.