O ciupercă patogenă necunoscută anterior, capabilă să infecteze oamenii, a fost descoperită de oamenii de știință chinezi. Numită Rhodosporidiobolus fluvialis, ciuperca a fost identificată în eșantioane clinice provenite de la doi pacienți internați, fără legătură între ei.
Descoperirea a fost făcută în urma unui studiu amplu, desfășurat între 2009 și 2019, care a analizat 27.100 de tulpini de ciuperci colectate din 96 de spitale din China. Dintre toate aceste mostre, Rhodosporidiobolus fluvialis s-a dovedit a fi unic, nefiind întâlnit niciodată înainte la om, relatează Express.
Cei doi pacienți infectați, un bărbat de 61 de ani din Nanjing în 2013 și altul de 85 de ani din Tianjin în 2016, au murit în unități de terapie intensivă. Deși nu se specifică dacă infecția fungică a fost cauza directă a deceselor, ambii pacienți au fost tratați cu antifungice comune, care s-au dovedit ulterior ineficiente împotriva R. fluvialis.
Cercetătorii au descoperit că, la temperaturi similare cu cele ale corpului uman, R. fluvialis a demonstrat rezistență la mai multe medicamente antifungice de primă linie. Mai mult, ciuperca a dezvoltat rapid „mutanți hipervirulenți”, care au provocat boli mai grave la șoarecii de laborator. La temperatura corpului uman (37°C), rata de mutație a ciupercii a fost de 21 de ori mai mare decât la temperatura camerei.
Descoperirea sugerează că încălzirea globală ar putea favoriza evoluția unor noi agenți patogeni fungici, potrivit cercetătorilor.
David Denning, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Manchester, a calificat descoperirea drept „cu adevărat neașteptată, de rău augur pentru viitor”.