Statele Unite vor anunța în curând un ajutor de Securitate de peste 2,3 miliarde de dolari pentru Ucraina, a declarat marți secretarul american al apărării, Lloyd Austin, în timpul unei întâlniri cu omologul său ucrainean la Pentagon, scrie Reuters.
„Sunt mândru că Statele Unite vor anunța în curând mai mult de 2,3 miliarde de dolari în noua asistență de securitate pentru Ucraina”, a declarat Austin, la finalul unei întâlniri cu ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov.
Oficialul American a spus că pachetul va include arme antitank și „alte muniții critice din stocurile SUA”.
De asemenea, Austin a făcut o aluzie la aspirațiile Ucrainei de a adera în cele din urmă la NATO.
„Vom lua măsuri pentru a construi o punte către aderarea Ucrainei la NATO”, a spus el, fără a oferi detalii.
Oficialii ucraineni își îndeamnă aliații de luni de zile să le furnizeze mai multe sisteme de apărare aeriană pentru a se apăra de atacurile frecvente cu rachete și drone ale forțelor ruse în urma invaziei Moscovei din 2022.