Home » D:News » Activiștii pentru drepturile animalelor au vandalizat un portret al regelui Charles

Activiștii pentru drepturile animalelor au vandalizat un portret al regelui Charles

Activiștii pentru drepturile animalelor au vandalizat un portret al regelui Charles
Foto: Animal Rising/Mega via Profimedia
Publicat: 13.06.2024

Activiștii pentru drepturile animalelor au vandalizat un portret al regelui Charles, lipindu-i peste față o imagine a personajului animat Wallace.

De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitați-vă la cruzimile care au loc în fermele RSPCA”.

Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la încoronare, care a fost dezvelit la Palatul Buckingham luna trecută.

Animal Rising a anunțat că doi dintre susținătorii săi sunt responsabili. Într-o postare pe site-ul grupului, unul dintre cei implicați a spus că a dorit să atragă atenția asupra presupuselor acte de cruzime raportate în fermele asigurate de RSPCA.

Animal Rising îi cere regelui să își suspende sprijinul pentru RSPCA.

Un raport, publicat de Animal Rising, conține concluziile investigațiilor efectuate în 45 de ferme din Marea Britanie, în care au fost crescute găini, porci, somon și păstrăv.

Un purtător de cuvânt al RSPCA a declarat că organizația caritabilă a lansat „o investigație imediată și urgentă” după ce a primit imaginile duminică, dar a fost „șocată de acest vandalism”.

Palatul Buckingham a refuzat să comenteze.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase