China ar vrea să coopereze cu SUA în spațiu, dar cu niște condiții
China este deschisă față de cooperarea cu alte țări, inclusiv cu Statele Unite, în domeniul spațial, a declarat ministerul de externe de la Beijing, în urma felicitărilor primite din partea agenției spațiale americane NASA pentru misiunea chineză Chang’e-6 pe partea îndepărtată a Lunii.
Cu toate acestea, Statele Unite trebuie să elimine obstacolele în vederea unei cooperări mai ample, a declarat Mao Ning, un purtător de cuvânt al ministerului, în cadrul unei conferințe de presă, scrie Reuters.
În prezent, legislația americană interzice colaborarea Chinei cu NASA, direct sau indirect.
Misiunea chineză Chang’e-6 a prelevat mostre de pe fața nevăzută a Lunii, o realizare fără precedent în istoria explorării umane a Lunii, anunța marți Xinhua, care cita Administraţia Spaţială Chineză.