BMW, Volkswagen și Jaguar ar fi folosit piese interzise, acuză Statele Unite

23 05. 2024, 09:30
Sursa foto: Shutterstock

BMW, Jaguar Land Rover și Volkswagen au folosit piese produse de un furnizor dintr-o listă de firme interzise din cauza presupuselor legături cu munca forțată din China, arată un raport al Congresului SUA.

Cel puțin 8.000 de mașini BMW Mini Cooper au fost importate în SUA cu componente de la firma interzisă chineză Sichuan Jingweida Technology Group (JWD), potrivit raportului președintelui Comitetului de Finanțe al Senatului, Ron Wyden, anunță BBC.

Raportul a mai arătat că Jaguar Land Rover a importat piese de schimb care includeau componente de la JWD după ce compania a fost trecută pe lista interzisă. JLR a identificat piesele aflate pe stoc și le distruge.

Mii de mașini, inclusiv Porsche și Bentley, reținute de autorități

În februarie, VW a anunțat că mii de vehicule, inclusiv Porsche și Bentley, au fost reținute de autorități pentru că aveau o componentă de la o firmă interzisă VW a informat în mod voluntar oficialii vamali despre această problemă, se arată în raport.

Congresul a adoptat legea în 2021. Aceasta are rolul să împiedice importul de bunuri din regiunea Xinjiang, din nord-vestul Chinei, despre care se crede că au fost făcute de persoane din grupul minoritar uigur în condiții de muncă forțată. China a fost acuzată că a reținut peste un milion de uiguri în Xinjiang împotriva voinței lor în ultimii ani. Autoritățile chineze au negat toate acuzațiile de încălcare a drepturilor omului în Xinjiang.