Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni

10 05. 2024, 03:00
Sursa foto: Profimedia

Irlanda și Spania ar putea recunoaște statul palestinian pe 21 mai, anunță RTE News. Cele două țări au anunțat deja că intenționează să facă pasul menționat. Alte țări din UE ar putea adopta poziții similare.

Irlanda, Spania și alte state membre ale Uniunii Europene iau în considerare recunoașterea unui stat palestinian pe 21 mai, potrivit unui raport al radiodifuzorului național irlandez citat de Reuters. RTE News a anunțat miercuri seara că legăturile dintre Irlanda și Spania pe marginea acestui subiect, dar și între Slovenia și Malta s-au intensificat.

Potrivit informațiilor, țările așteaptă un vot din partea Adunării Generale a Națiunilor Unite pe 10 mai, care ar putea duce la recunoașterea palestinienilor ca fiind „pregătiți pentru a deveni membri cu drepturi depline la ONU”.

Spania, Irlanda, Malta și Slovenia au convenit să facă primii pași

Într-o declarație comună din 22 martie, Spania, Irlanda, Malta și Slovenia au anunțat că au convenit să facă primii pași către recunoașterea unui stat palestinian. Israelul a reacționat spunând că planul celor patru țări reprezintă un „premiu pentru terorism” care ar reduce șansele unei soluții negociate a conflictului din Gaza.

Din 1988, 139 din 193 de state membre ale ONU au recunoscut statutul palestinian.