În urmă cu exact 100 de ani, la Paris, începeau Jocurile Olimpice din 1924, ediție la care România a câștigat prima medalie. După un drum care a durat 4 zile, la clasa a III-a a unui tren plin de emigranți, echipa de rugby în XV a României a debutat în competiția olimpică alături de Franța și SUA.
Chiar dacă a pierdut ambele meciuri, România a terminat cu bronzul la gât, o performanță considerată „memorabilă pentru sportul românesc” de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român, care celebrează momentul.
Pe 4 mai 1924, pe stadionul Colombes, România a jucat împotriva Franței (scor 3-59, eseul tricolorilor fiind reușit de Florin Tudor). Partida cu SUA s-a disputant pe 11 mai, România a cedat cu 37-0 în fața celor care aveau să cucerească aurul olimpic.
Cei care au scris prima pagină din istoria olimpică a românilor medaliați la Jocuri sunt: Dumitru Armasel, Nicolae Atanasiade, Gheorghe Bentia, Ion Cociocianu, Constantin Cratunescu, Teodor Florian, Ion Garlesteanu, Petre Ghitulescu, Constantin Ionescu, Octav Luchide, Henry Manu, Nicolae Marascu, Teodor Marian, Sorin Mihailescu, Paul Nedelovici, Iosif Nemes, Gheorghe Sfetescu, Mircea Sfetescu, Sterian Soare, Atanasie Tanasescu, Mihai Vardala, Paul Vidrascu, Dumitru Volvoreanu.
La ediția de la Paris a Jocurilor Olimpice din 1924 a fost inaugurat conceptul de sat olimpic, s-a organizat pentru prima dată ceremonia de închidere a competiției, a fost adoptată deviza olimpică ”Citius – Altius – Fortius” și, tot pentru prima dată, o parte din întreceri au fost transmise live, la radio.