Administrația Națională de Meteorologie anunță că va fi vreme frumoasă în România în ultima lună de primăvară. Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, anunță specialiștii. Totuși, în unele zone va ploua.
Potrivit ANM, în săptămâna 6-13 mai, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 13 – 20 mai, temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sud-vestice și în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
În săptămâna 20-27 mai, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
În săptămâna 27 mai – 3 iunie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile, au precizat meteorologii.