2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
Profiturile pentru majoritatea băncilor au crescut cu procente individuale cuprinse între 14% şi 50%. Întregul sistem bancar a încheiat anul 2023 cu un profit record de aproape 14 mld. lei, cu 35% peste 2022, notează Ziarul Financiar.
Băncile mari au raportat pentru anul 2023, în general, profituri în creştere comparativ cu nivelurile din 2022, în condiţiile creşterii creditării şi a veniturilor, evoluţia câştigurilor fiind influenţată în principal de nivelurile ridicate ale dobânzilor, dar şi de costul mic al riscurilor şi provizioanele reduse.
Dobânzile încasate de bănci la credite reprezintă principala sursă de câştig pentru instituţiile de credit, iar anul trecut dobânzile la lei au rămas la niveluri ridicate, deşi inflaţia a mai scăzut la 14,5% în martie, 10,3% în iunie şi 6,6% în decembrie 2023.
Cel mai bun an pentru băncile din România
Profiturile pentru majoritatea băncilor din top 15 au crescut anul trecut cu procente individuale cuprinse între 14% şi 50%, dar au fost şi două bănci cu creşteri mai consistente ale câştigurilor, precum şi două bănci care au avut profituri mai mici în 2023 faţă de 2022.
În contextul dobânzilor mari, profitul întregului sistem bancar românesc format din 32 de bănci a sărit în anul 2023 la un nou record, de aproape 14 mld. lei, mai mare cu 35% faţă de 2022, conform datelor transmise de BNR.
Cele mai profitabile trei bănci mari au fost în anul 2023 Banca Transilvania, BCR şi Raiffeisen Bank, cu câştiguri cumulate de circa 6,7 mld. lei, adică aproximativ 50% din câştigul total al sistemului bancar. Iar dacă adăugăm şi BRD şi ING Bank şi punem împreună câştigurile celor mai profitabile cinci bănci mari din România, se ajunge la 9,9 mld. lei, adică peste 70% din câştigul total al sistemului românesc.
Comparativ, în anul 2022 Banca Transilvania, BCR şi BRD au fost pe podium în clasamentul celor mai profitabile bănci, cu câştiguri cumulate de 5,3 mld. lei în 2022.
Creditarea a crescut, iar dobânzile au fost mari
Lider în topul celor mai profitabile bănci mari din 2023 este Banca Transilvania, care conduce şi topul băncilor de pe piaţa locală după active, banca raportând un câştig net de peste 2,49 mld. lei, în creştere cu 14% faţă de nivelul din 2022. La nivel de grup, avansul profitului a fost anul trecut de aproape 20%, până la circa 3 mld. lei.
Câştigul raportat de banca din Cluj a fost influenţat de ascensiunea veniturilor în condiţiile majorării creditării într-un context caracterizat de dobânzi încă mari. Şi cheltuielile operaţionale ale băncii au fost în creştere anul trecut. Banca Transilvania a reuşit să obţină în 2023 venituri operaţionale de peste 6,4 mld. lei, în creştere cu 20% comparativ cu încasările din 2022, în timp ce cheltuielile operaţionale s-au majorat cu doar 10%, la 2,9 mld. lei. Soldul creditelor nete acordate de banca din Cluj a înregistrat în 2023 o creştere cu aproape 13% faţă de 2022, ajungând la un sold de circa 71,6 mld. lei.
În condiţiile în care creditarea a crescut, iar dobânzile au fost mari, şi veniturile din dobânzi au fost în creştere. Veniturile nete din dobânzi ale băncii s-au majorat în 2023 cu 18%, până la 4,3 mld. lei.
Topul băncilor mari profitabile în anul 2023
Pe locul 2 în topul băncilor profitabile a fost în anul 2023 BCR, a doua cea mai mare bancă după active, care a obţinut un profit net de aproape 2,49 mld. lei, în creştere cu 36%. La nivelul întregului grup BCR profitul net a fost de peste 2,3 mld. lei, în creştere cu 33% faţă de 2022, datorită unei performanţe operaţionale îmbunătăţite, susţinută de de un volum mai mare de afaceri cu clienţii. În acelaşi timp, venitul operaţional al BCR a crescut cu 14,3% până la 5,3 mld. lei în 2023, determinat de venituri nete din dobânzi şi venituri nete din comisioane mai mari. Œn perioada ianuarie-decembrie 2023, venitul net din dobânzi a crescut cu 24% până la 3,65 mld. lei, determinat de un volum mai mare de business împreună cu dobânzi mai mari pe piaţa monetară. Creditele şi avansurile nete acordate clienţilor au crescut cu doar 6% până la 58,7 mld. lei la data de 31 decembrie 2023.
Podiumul topului băncilor mari profitabile din 2023 este completat de Raiffeisen Bank, a şasea cea mai mare bancă după active, care a avansat în clasamentul profitabilităţii după ce a obţinut anul trecut un câştig net de peste 1,7 mld. lei, în creştere cu 39% faţă de câştigul din anul 2022. Banca românească cu capital austriac a raportat venituri de 3,7 mld. lei pentru anul trecut, mai mari cu 16% decât încasările din 2022. Œn ceea ce priveşte cheltuielile operaţionale din anul 2023, Raiffeisen a indicat un ritm de creştere de 10% an la an. Pe zona de creditare, Raiffeisen Bank România a raportat o creştere de doar 3%. Astfel, soldul de credite nete al băncii a depăşit în 2023 nivelul de 40,7 mld. lei, după avansul de 3% an la an, evoluţia fiind influenţată în principal din segmentele de clienţi persoane juridice.