Animale dispărute demult de pe Pământ ar putea cutreiera din nou planeta
O companie americană vrea ca în următorii ani să readucă pe planetă exemplare de mamut, pasărea Dodo și tigrul tasmanian. Compania folosește ingineria genetică și inteligența artificială. Reprezentanții companiei spun că au tehnica necesară.
Colossal Biosciences, o companie din Dallas, vrea ca în următorii ani să reînvie mamutul, pasărea Dodo și tigrul tasmanian, potrivit Sky News. Deși sună a scenariu de film, reprezentanții companiei americane spun că au toată tehnica necesară pentru a readuce pe planetă specii dispărute.
„Deținem toată tehnologia de care avem nevoie. Este vorba doar de timp și de finanțare. Dar suntem 100% încrezători că putem aduce înapoi tigrul tasmanian, dodo și mamutul”, a spus Ben Lamm, directorul executiv al companiei cu sediul în Texas.
Cercetătorii vor utiliza pântecele unui elefant
Lamm a mai explicat că specialiștii folosesc inteligența artificială și ADN-ul unei rude a animalului dispărut. „Este aproape invers în Jurassic Park”, a declarat Lamm pentru Sky News.
Cercetătorii vor utiliza pântecele unui elefant pentru nașterea unui pui de mamut, iar la Dodo se va folosi puiul surogat. Ei estimează că până în 2028 ar putea să apară primul pui de mamut.