Miliarde de date „incognito” vor fi șterse de Google
Google a fost de acord să șteargă miliarde de înregistrări și să se supună unor restricții cu privire la puterea sa de a urmări utilizatorii. Asta în urma unui acord legal stabilit la finalul unui proces colectiv din SUA. Concret, Google va șterge înregistrările datelor utilizatorilor „incognito”.
Acordul își propune să rezolve un proces colectiv pornit în SUA în 2020, prin care gigantul tehnologic a fost acuzat că invadează confidențialitatea oamenilor prin colectarea datelor utilizatorilor chiar și atunci când navigau în „mod privat”, potrivit BBC.
Prin proces au fost cerute daune în valoare de 5 miliarde de dolari. Google a acceptat acordul, deși a contestat acuzațiile.
Google a mai fost implicat în alte procese
Acordul va fi trimis la tribunal pentru aprobare. În trecut Google a mai fost implicat în alte procese.
În 2022, compania a plătit aproape 400 de milioane de dolari pentru a soluționa pretențiile aduse de statele americane deoarece a urmărit locația utilizatorilor care au renunțat la serviciile de localizare pe dispozitivele lor.
De asemenea, în decembrie 2023, a acceptat un acord de 700 de milioane de dolari pentru a soluționa un proces intentat de un grup de state americane care o acuzase că a anulat concurența în Magazinul Play pe dispozitivele Android.