Locul din SUA care nu este inclus în pactul NATO
Printr-o ciudăţenie a geografiei şi a istoriei o importantă zonă, nu este, din punct de vedere tehnic, inclusă în pactul NATO.
Dacă o putere străină ar ataca Hawaii, stat al SUA, membrii Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord nu ar fi obligaţi să apărare statul. În Hawaii se află obiective militare importante precum baza Marinei americane de la Pearl Harbor sau sediul Comandamentului Indo-Pacific. Locul are şi o însemnătate istorică majoră. Atacul japonez asupra bazei de la Pearl Harbor a dus la intrarea SUA în Al Doilea Război Mondial.
„Este cel mai ciudat lucru”, a spus pentru CNN David Santoro, preşedintele grupului de reflecţie Pacific Forum din Honolulu, care a adăugat că nici măcar majoritatea locuitorilor din Hawaii nu au idee că statul lor este, din punct de vedere tehnic, nu este în alianţă.
De ce nu este statul Hawaii în pactul NATO?
De ce nu este Hawaii tehnic în NATO? Numele NATO – Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord – este explicaţia.
Hawaii se află în Pacific şi, spre deosebire de California, Colorado sau Alaska, cel de-al 50-lea stat nu face parte din partea continentală a SUA care ajunge până la Oceanul Atlantic de Nord pe ţărmul său estic.
„Argumentul pentru a nu include Hawaii este pur şi simplu că nu face parte din America de Nord”, spune Santoro.
Excepţia este explicată în Tratatul de la Washington, documentul care a înfiinţat NATO în 1949, cu un deceniu înainte ca Hawaii să devină stat.
În timp ce Articolul 5 al tratatului prevede autoapărarea colectivă în cazul unui atac militar asupra oricărui stat membru, articolul 6 limitează domeniul geografic.
Hawaii nu este acoperit de Articolul 5
„Se consideră că un atac armat asupra uneia sau mai multor părţi include un atac armat asupra teritoriului oricăreia dintre părţile din Europa sau din America de Nord„, spune articolul 6. De asemenea, se precizează că orice teritoriu insular trebuie să se afle în Atlanticul de Nord, la nord de Tropicul Racului.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a confirmat că Hawaii nu este acoperit de Articolul 5, dar a declarat că Articolul 4, care prevede că membrii se vor consulta atunci când „integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea” oricărui membru este ameninţată, ar trebui să acopere orice situaţie care ar putea afecta cel de-al 50-lea stat american.
Şi alte teritorii de peste mări ce aparţin Franţei şi Marii Britanii sunt în aceaşi situaţie.