Ce profit a făcut UiPath de când s-a listat pe Wall Street?
UiPath, companie producătoare de software de automatizare fondată în România şi care în urmă cu trei ani a început tranzacţionarea pe Wall Street, a anunţat primul rezultat net pozitiv de când a devenit companie listată pe cea mai puternică piaţă de capital din lume.
Astfel, compania a raportat un profit de 34 milioane de dolari în lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie, adică trimestrul 4 fiscal pe calendarul american de raportări, şi perspective optimiste cu privire la anul fiscal 2025. În T4 veniturile au urcat la 405 mil. dolari, de la 309 mil. dolari în aceeaşi perioadă a anului precedent, peste aşteptările analiştilor de 384 mil. dolari, scrie Ziarul Financiar.
Acţiunile PATH se tranzacţionau ieri după-amiază la 23 de dolari pe unitate, echivalentul unei capitalizări de circa 13 miliarde de dolari. În ultimele 12 luni acţiunile au urcat cu 70%. După raportările financiare anunţate, analiştii de la J.P. Morgan au îmbunătăţit calificativul pentru acţiunile PATH şi au spus că perioada de decelerare a creşterii veniturilor se apropie probabil de sfârşit, în timp ce cererea pentru serviciile sale de inteligenţă artificială va cunoaşte o creştere a cererii.
UiPath se aşteaptă la venituri între 330 şi 335 de milioane de dolari
„Combinaţia dintre inteligenţa artificială şi automatizarea UiPath este factorul de schimbare strategică pentru clienţii noştri, care face ca orice transformare digitală să fie mai uşoară şi mai rapidă, permiţându-le în acelaşi timp clienţilor să inoveze, să se adapteze mai rapid şi să crească.“
Pentru primul trimestru fiscal, UiPath se aşteaptă la venituri între 330 şi 335 de milioane de dolari, în timp ce analiştii se aşteptau la 347 de milioane de dolari. Pentru întregul an fiscal, estimează venituri între 1,555 şi 1,560 miliarde de dolari, în timp ce consensul FactSet era de 1,530 miliarde de dolari, notează MarketWatch.