Uraganele au devenit atât de puternice încât trebuie creată o nouă categorie
Uraganele au devenit atât de puternice din cauza crizei climatice, încât clasificarea lor ar trebui extinsă pentru a include o furtună de „categoria 6″, fiind extinsă scara de la 1 la 5, conform unui nou studiu.
În ultimul deceniu, cinci furtuni ar fi fost încadrate în acest nou nivel de intensitate, de categoria 6. Aici ar fi incluse toate uraganele cu vânturi susținute de 192 m/h sau mai mult.
Astfel de mega-uragane devin tot mai probabile din cauza încălzirii globale – a încălzirii oceanelor și a atmosferei.
„Să fii prins în acest tip de uragan ar fi rău”
Omul de știință Michael Wehner, de la Lawrence Berkeley National Laboratory din SUA, a declarat că viteza de „192 m/h este probabil mai mare decât majoritatea mașinilor Ferrari, iar asta este greu de imaginat”. El a propus noua categorie 6 alături de un alt cercetător, James Kossin de la Universitatea Wisconsin-Madison.
„Să fii prins în acest tip de uragan ar fi rău. Foarte rău”, mai spune Wehner.
Noul studiu propune o extensie a nivelurilor de încadrare a uraganelor Saffir-Simpson, utilizată pe scară largă, care a fost dezvoltată la începutul anilor 1970 de Herbert Saffir, un inginer civil, și de Robert Simpson, un meteorolog, fost director al Centrului Național de Uragane din SUA.
Scara clasifică orice uragan cu o viteză maximă susținută a vântului de 74 m/h – sau mai mult – ca fiind un eveniment de categoria 1, iar această scară crește pe măsură ce vântul este mai puternic. Categoria 3 (și peste aceasta) include uraganele majore, care riscă să provoace pagube grave, iar cea mai puternică (categoria 5), include toate furtunile care au o viteză de 157 m/h sau mai mult.
Doar norocul a făcut ca până acum să nu apară un uragan de categoria 6
Furtunile de categoria 5 au provocat pagube spectaculoase în ultimii ani – cum ar fi dezastrul din New Orleans provocată de uraganul Katrina în 2005 și impactul devastator al uraganului Maria asupra Puerto Rico în 2017. Noul studiu arată că există acum o clasă de furtuni și mai puternic, care necesită o categorie proprie.
Printre acestea se numără taifunul Haiyan, care a ucis peste 6.000 de persoane în Filipine în 2013, și uraganul Patricia, care a atins o viteză maximă de 215 m/h atunci când s-a format în apropiere de Mexic, în 2015, potrivit The Guardian.
„Încă nu a fost niciunul în Atlantic sau în Golful Mexic, dar aici sunt condiții propice pentru categoria 6, este doar noroc că nu a fost încă unul. Sper că nu se va întâmpla, dar este doar o aruncare a zarurilor. Știm că aceste furtuni au devenit deja mai intense și vor continua să facă acest lucru”, a declarat Wehner.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Uraganul Otis a devastat stațiunea de coastă mexicană Acapulco
Uraganele din Atlantic devin mai puternice mai repede decât acum 40 de ani
Sirenele de avertizare din Hawaii nu au sunat atunci când „uraganul de foc” a lovit
Uraganele produc mai multă ploaie decât înainte, arată un studiu