Dreptul la avort în România, doar pe hârtie. 80% dintre spitalele publice nu oferă aceste servicii

07 03. 2024, 08:00
Sursa foto: Shutterstock

Peste 80% dintre spitalele publice nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate, susține Asociația Moașelor Independente. Printre alte bariere cu care se confruntă femeile care vor avort se numără cea legată de costuri: până la 4.800 de lei un avort chirurgical.

Asociația Moașelor Independente a refăcut, în cadrul unei cercetări, traseul pe care îl are de parcurs orice pacientă care are nevoie de serviciul de avort.

Potrivit cercetării, în România, din 176 de spitale publice care figurează cu secții de obstetrică-ginecologie, doar șapte furnizează ori avort medicamentos, ori chirurgical în acord cu recomandările din ghidurile medicale, prospectele farmaceutice și legislația națională iar, din 783 de unități medicale private (clinici și spitale), doar 3 unități oferă ambele tipuri de servicii de întrerupere a sarcinii conform ghidurilor, prospectului și legislației naționale.

Limita maximă legală pentru avort în România

Niciun spital nu oferă ambele tipuri de avort.

În România, limita maximă legală pentru avort chirurgical este de 14 săptămâni, iar pentru avort medicamentos recomandările prevăd limita de 9 săptămâni.

Situația din unitățile medicale publice:

– 111 din 176 de unități publice (63,06%) au răspuns că nu oferă acest serviciul medical de avort

7 unități (4%) au declarat că furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort chirurgical până la 14 săptămâni, conform ghidurilor, prospectelor și legislației

– 26 de unități (14,77%) furnizează servicii de întrerupere a sarcinii până la limite mai mici decât cele prevăzute în recomandările din ghidurile medicale, prospecte farmaceutice și legislația națională

– 32 de unități (18,18%) nu au răspuns la telefon.

Situația la nivel național (sistem public și privat):

– 552 din 959 de unități medicale publice și private (57,55%) au răspuns că nu fac întreruperi de sarcină

– 66 de unități (6,88%) furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort chirurgical până la 14 săptămâni, ori ambele tipuri

– 142 de unități medicale (14,8%) furnizează serviciul medical de avort la cerere, dar până la vârste mici de sarcină (5 – 7 săptămâni pentru avort medicamentos sau 7 – 10 săptămâni pentru avort chirurgical), cu nerespectarea prevederilor prospectelor, ghidurilor, nu oferă informații la telefon despre termenul până la care furnizează avort medicamentos sau avort chirurgical sau au răspuns agresiv la telefon

– 52 de unități medicale (5,42%) furnizează acces la avort medicamentos până la 8 săptămâni de sarcină sau chirurgical până la 13 săptămâni de sarcină

– 147 de unități medicale (15,32%) nu au răspuns la telefon sau telefonul nu a fost funcțional.

Româncele se confruntă cu o serie de bariere

Cercetarea AMI mai arată că, în majoritatea cazurilor, pacientele nu sunt redirecționate: 90% dintre spitale și clinici au declarat că nu trimit în altă parte femeile care solicită întreruperea sarcinii la cerere, deși această obligație este prevăzută expres în Codul Deontologic al medicilor.

Dintre cei care au declarat că trimit pacientele către alte unități medicale, peste jumătate au oferit informații despre căi de referire către clinici și spitale unde acest serviciu nu este, de fapt, disponibil.

Cercetarea cuprinde și o serie de bariere cu care se confruntă pacientele, printre care cea legată de costuri. Prețul unui avort medicamentos poate ajunge până la 1.800 de lei, iar cel al unui avort chirurgical până la 4.800 de lei, avortul la cerere și avortul terapeutic fiind servicii medicale furnizate cu plată, atât în sistemul public, cât și în cel privat. Singurele proceduri acoperite de sistemul național de asigurări medicale sunt avorturile în desfășurare și îngrijirile pentru iminența de avort. În raport se arată că, inclusiv în cazul în care o victimă a agresiunii sexuale are nevoie de servicii medicale de întrerupere a sarcinii, acestea vor fi furnizate contra cost.