Grecia a avut cea mai călduroasă iarnă din istoria măsurătorilor
Grecia înregistrează cea mai călduroasă iarnă din istorie, ceea ce sporește temerile privind incendiile din timpul verii.
Potrivit datelor analizate de oamenii de știință greci, iarna aceasta a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Grecia, amenințând viabilitatea culturilor și sporind temerile legate de o nouă vară cu incendii devastatoare.
În perioada decembrie-februarie, temperatura maximă medie a fost de 11,3 grade Celsius, cu 1,8 grade peste media temperaturilor maxime de iarnă din perioada 1960-2024, cu până la 7-8 grade mai mare în unele părți din nordul Greciei, potrivit Observatorului Național din Atena, care a analizat datele furnizate de Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice al UE, citat de Reuters.
„Schimbările climatice sunt, fără îndoială, aici”
A fost cea mai caldă iarnă de la începutul înregistrărilor, în 1936, și urmează o tendință: șase dintre cele mai călduroase ierni din Grecia au fost înregistrate în ultimii 10 ani.
„Este o nouă realitate și trebuie să o luăm în serios. Schimbările climatice sunt, fără îndoială, aici”, spune Konstantinos Lagouvardos, director de cercetare la observatorul național.
Datele sunt preocupante pentru Grecia, una dintre țările europene cele mai afectate de schimbările climatice, unde incendiile de vegetație au ucis cel puțin 20 de persoane vara trecută.
O veste proastă și pentru agricultori
În toamnă, ploile torențiale record au distrus case, terenuri și culturi. În această iarnă, în stațiunile de schi ale țării a nins mai puțin decât de obicei. Vremea caldă poate fi o veste proastă și pentru agricultori, ale căror culturi, inclusiv faimoasele măsline din Grecia, beneficiază de ierni reci și de un sezon de înflorire primăvara.
„Lipsa unei ierni adecvate va crea cu siguranță probleme”, deoarece pomii înfloresc prea devreme, a declarat Michalis Antonopoulos, șeful cooperativei de fermieri din Kalamata, principalul producător de ulei de măsline din Grecia.
Cel mai cald an înregistrat pe Pământ
De asemenea, la nivel global, anul trecut a fost cel mai cald înregistrat vreodată pe planetă și probabil în ultimii 100.000 de ani, potrivit Copernicus.
Oamenii de știință au declarat că iarna caldă din Grecia, alături de precipitații și umiditatea scăzută, ar putea însemna mai multe incendii de vegetație în timpul verii. Astfel de incendii sunt frecvente în Grecia, dar s-au agravat în ultimii ani din cauza căldurii extreme pe care oamenii de știință o leagă de schimbările climatice.