Cel mai bogat om din Asia organizează o petrecere extravagantă cu invitați celebri
Unul dintre cei mai bogați oameni din lume organizează o petrecere uriașă înainte de nunta fiului său. Printre invitați sunt actori, cântăreți și oameni de afaceri celebri, precum Mark Zuckerberg, Rihanna și Bill Gates. Nunta va avea loc la vară.
Mark Zuckerberg, Rihanna și Bill Gates se numără printre invitații de la petrecerea găzduită de președintele Reliance Industries, Mukesh Ambani, pentru fiul său. Anant Ambani, 28 de ani, urmează să se căsătorească cu Radhika Merchant în iulie. Staruri de la Bollywood, inclusiv Shah Rukh Khan și Amitabh Bachchan, participă la evenimentul de trei zile din orașul Jamnagar. Aproximativ 1.200 de persoane sunt invitate la petrecere, potrivit BBC.
Mukesh Ambani, în vârstă de 66 de ani, este în prezent al 10-lea cel mai bogat om din lume, cu o avere netă de 115 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Reliance Industries, fondată de tatăl său în 1966, este un conglomerat masiv care operează în sectoare care variază de la rafinare și retail până la servicii financiare și telecomunicații.
Mukesh Ambani este cel mai bogat om din Asia
Anant Ambani este cel mai mic dintre cei trei copii ai săi, toți fiind în consiliul de administrație al Reliance Industries. Tânărul de 28 de ani este implicat în afacerile energetice ale Reliance și face parte din consiliul de administrație al Reliance Foundation.
Evenimentul extravagant de dinainte de nuntă este în concordanță cu obiceiul familiei Ambani de a găzdui petreceri de nuntă ieșite din comun. În 2018, Beyoncé a cântat la festivitățile dedicate fiicei lui Ambani, Isha Ambani. La eveniment au participat foștii secretari de stat americani Hillary Clinton și John Kerry. Un raport Bloomberg a citat surse care estimau costul nunții lui Isha la 100 de milioane de dolari. Totuși, informația a fost negată de o „persoană apropiată familiei”, care a spus că factura a fost de aproximativ 15 milioane de dolari.