Probleme pentru Cristiano Ronaldo după un gest făcut la finalul unui meci din Arabia Saudită
Fotbalistul Cristiano Ronaldo ar putea fi anchetat din cauza unui gest făcut la finalul unui meci din Arabia Saudită. Se pare că este vorba despre un gest obscen care i-ar fi vizat pe suporteri. Reacția a apărut după ce suporterii echipei adverse au scandat numele rivalului Messi.
Incidentul a avut loc duminică. Internaționalul portughez în vârstă de 39 de ani a înscris pentru formația sa Al-Nassr în partida cu Al Shabab.
Golul a fost înscris din penalti și la finalul partidei Cristiano Ronaldo a făcut mai multe gesturi care i-ar fi vizat pe suporterii formației adverse, potrivit Sky News.
Federația de Fotbal din Arabia Saudită ar putea deschide o anchetă
Gesturile nu au fost văzute la televizor, dar au fost filmate de suporteri și ulterior au ajuns pe rețelele de socializare.
Federația de Fotbal din Arabia Saudită ar putea deschide o anchetă, susțin surse saudite.