Un aligator rar a avut nevoie de operație. Ce au găsit medicii veterinari în stomacul său?
Un aligator de la o grădină zoologică din Omaha, Nebraska, a avut nevoie de o operație, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a i se scoate zeci de monede din stomac, au declarat reprezentanții grădinii zoologice.
70 de monede au fost găsite în stomacul aligatorului Thibodaux, în vârstă de 36 de ani, potrivit Henry Doorly Zoo and Aquarium, citat de CNN.
„I-a fost montată o țeavă de plastic pentru a-i proteja gura și pentru a trece în siguranță instrumentele folosite pentru a accesa monedele, cum ar fi o cameră care ne-a ajutat să ghidăm recuperarea acestor obiecte”, a declarat medicul veterinar Christina Ploog.
Cum au ajuns monedele în stomacul unui aligator rar?
Monedele au fost găsite în timpul unei examinări de rutină. Toate au fost scoase cu succes.
Ploog crede că monedele au fost probabil aruncate în habitatul animalului de către vizitatori.
Renumita grădină zoologică are 10 aligatori americani, iar Thibodaux este un aligator rar, care are pielea albă translucidă și ochii de un albastru intens, potrivit Audubon Nature Institute.