Ce a cerut ONU de la Rusia după moartea lui Alexei Navalnîi?
Biroul ONU pentru drepturile omului a cerut autorităților ruse să se asigure că se desfășoară o anchetă credibilă în legătură cu moartea în închisoare a disidentului Alexei Navalnîi.
„Dacă cineva moare în custodia statului, se presupune că statul este responsabil, o responsabilitate care poate fi infirmată doar printr-o investigație imparțială, completă și transparentă efectuată de un organism independent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului ONU pentru drepturile omului, Liz Throssell, relatează Reuters.
„Îndemnăm autoritățile ruse să se asigure că o astfel de investigație credibilă este efectuată”, a mai spus Throssell.
Alexei Navalnîi a murit în închisoare
Disidentul rus Alexei Navalnîi a murit în închisoare, a anunțat Serviciul Federal de Penitenciare din Rusia.
Navalnîi a fost arestat în 2021. El ispășea o pedeapsă cumulată de peste 30 de ani pentru diferite infracțiuni despre care el a susținut că sunt înscenate cu scop politic.