Premierul Australiei, Anthony Albanese, se logodește și devine primul lider australian care anunță logodna în timpul mandatului. Politicianul are 60 de ani, iar partenera sa este cu 15 ani mai mică. Cei doi s-au întâlnit la un eveniment organizat în 2020.
Premierul australian Anthony Albanese și-a anunțat logodna cu partenera sa Jodie Haydon. El i-a cerut partenerei să se căsătorească de Ziua Îndrăgostiților, potrivit BBC.
Ulterior, premierul a răspândit vestea pe rețelele de socializare.
„Ea a spus da. Suntem încântați să împărtășim această știre și așteptăm cu nerăbdare să ne petrecem restul vieții împreună. Suntem atât de norocoși că ne-am găsit”, a transmis Anthony Albanese.
Premierul Australiei devine astfel primul lider al țării care face logodna în timpul mandatului. Anterior, el a fost căsătorit timp de 19 ani. Albanese are un copil în vârstă de 23 de ani.