Serena Williams a publicat o fotografie cu ea în bikini în timp ce își ține fiica în brațe. „Îmi place că trupul meu nu este perfect în imagine”, a transmis celebra tenismenă, potrivit Sky News.
Fotografia a fost publicată pe Instagram la șase luni după ce Serena Williams a născut pentru a doua oară. Ea a transmis un mesaj despre nevoia de „iubire de sine”.
„Îmi dau seama că trebuie să-mi amintesc de iubirea de sine prin toate etapele diferite din viața mea. În acest moment îmi place că trupul meu nu este perfect în imagine. Îmi place că miros a lapte. Îmi place să cunosc o nouă versiune a corpului meu”, a scris vedeta în mesajul publicat online.
Serena Williams, care este căsătorită cu fondatorul Reddit, Alexis Ohanian, a dat naștere primei lor fiice, Alexis Olympia Ohanian Jr, în 2017. A doua fiică, Adira, s-a născut în august 2023.