Fața nevăzută a unui ministru. Sebastian Burduja, tatăl care și-a pierdut fiica de 3 ani: ”Dorința mea supremă este s-o revăd!” | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
În viața de zi cu zi, în existența sa publică, Sebastian Burduja este unul dintre cei mai mediatizați politicieni, ministru în actualul Guvern. În perspectivă personală, Sebastian Burduja este, probabil, înainte de toate, un părinte greu încercat. În august 2018, fiica lui de 3 ani se stingea după un episod dramatic și lumea lui perfectă se dărâma. Micuța nu a mai putut fi salvată, în ciuda tuturor eforturilor făcute de medici, iar din ziua aceea, Sebastian Burduja este un tată care are o IMENSĂ, dar IMPOSIBILĂ dorință:
”Tot timpul vorbesc cu ea! Dorința mea supremă este s-o revăd”
Față în față cu jurnalistul Adrian Artene, politicianul își abandonează toate armele de protecție, conștiente sau inconștiente, și lasă la vedere ALTCEVA, într-un dans perfect de emoție, echilibru, final și renaștere.
Discuția care s-a prelungit pentru mai bine de o oră va fi în fața marelui public ALTCEVA, sâmbătă, 10 februarie, de la ora 19:00, pe canalul oficial de Youtube Altceva cu Adrian Artene, când are loc PREMIERA episodului de podcast în care Adrian Artene îl are invitat pe omul Sebastian Burduja.
„ Am fost tentat, în prima fază, să pătrund în Palatul Victoria, să pătrund în inima Guvernului, fiindcă invitatul meu este un ministru, este asociat lumii politice, dar în final, ca și exercițiu, mi-am propus să lăsăm politica la ușa studioului. Invitatul meu este un ministru Altceva, este un ministru cool, așa cum îl numesc unii, este un ministru care ascultă rock, un ministru care a studiat la Stanford, dar și la Harvard, și considerat, la un moment dat, printre cei mai promițători și valoroși tineri din România!”, a spus în deschiderea episodului de podcast, realizatorul Adrian Artene.
„Bunicul preot m-a apropiat de Dumnezeu!”
Cine este Sebastian Burduja?
Sebastian Ioan Burduja s-a născut pe 18 iunie 1985 la București. Invitatul ALTCEVA este un om politic român, doctor în economie și absolvent al universităților Stanford și Harvard. Din 15 iunie 2023 este ministru al Energiei în Cabinetul Ciolacu, între 3 mai 2022 și 15 iunie 2023 a ocupat funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării în Guvernul României. În decembrie 2020 a fost ales deputat al Partidului Național Liberal. Este vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL) și președintele filialei PNL Sector 1 – București. A fost până în august 2019 președintele și fondatorul partidului Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), lansat în ianuarie 2016. A fondat și condus Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Fundația CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români).
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.