Peste 26.000 de joburi au fost postate, de la începutul lunii și până acum pe eJobs, iar, dintre acestea, aproape 5% au fost remote, la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut.
„2024 pare că va continua tendința de a migra mai degrabă în direcția reîntoarcerii la birou sau cel puțin a trecerii din zona de remote în cea hibrid. Deja în prima lună a anului vedem o creștere a numărului de joburi care cer prezența la birou și o scădere a celor care permit angajaților să lucreze de acasă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.
Din cele peste 1.200 de locuri de muncă remote deschise în luna ianuarie, jumătate au fost postate de angajatorii din sectorul call-center / BPO.
Un sfert aparțin companiilor de asigurări, iar restul, în ordine descrescătoare, celor din IT / telecom, servicii, educație / training, financiar / bancar și advertising / marketing PR. „La începutul anului trecut am avut mai multe joburi remote, dar și o ierarhie diferită a domeniilor care erau deschise la acest stil de lucru.
Pe primul loc în top se aflau asigurările, urmate de IT / telecom, advertising, retail, media / internet și abia apoi call center / BPO”, enumeră Bogdan Badea.
Aproximativ trei sferturi dintre posturi se adresează candidaților entry-level, în timp ce procentul de joburi remote care vizează candidați cu un nivel ridicat de senioritate sau manageri rămâne marginal.
„De altfel, candidații entry-level sunt și cei care aplică cel mai mult pentru pozițiile care le permit să lucreze de acasă. Unii dintre ei fac acest lucru pentru a putea să își ia și un al doilea job. Pe de altă parte, atunci când vine vorba despre manageri, angajatorii cer prezență la birou măcar două sau trei zile pe săptămână”, explică Bogdan Badea.
În ceea ce privește aplicările, cifrele arată o tendință invers proporțională: în timp ce angajatorii scot în piață preponderent poziții care cer prezența la birou, candidații sunt din ce în ce mai interesați de opțiunea de a lucra de acasă.
Astfel, dacă 4,1% din numărul total de joburi sunt remote, procentul aplicărilor pentru acestea crește la 14% din totalul de aplicări. Din cele 1 milion de aplicări înregistrate în luna ianuarie, aproape 140.000 au mers către acest tip de locuri de muncă. Cei mai mulți au aplicat pentru joburile scoase în piață de angajatorii din call center / BPO, IT / telecom, retail, servicii și advertising / marketing / PR.