Cea mai mare tranzacţie cu panouri solare anunţată până acum în România
Grupul chinez LONGi, unul dintre cei mai mari producători de panouri solare din lume, a semnat un acord de vânzare de tehnologie cu o capacitate de 576 MW cu grupul israelian Nofar Energy care are în dezvoltare mai multe proiecte pe plan local, scrie Ziarul Financiar.
„Acest acord este un moment cheie pentru prezenţa companiei în România şi marchează un moment de referinţă pentru piaţa de energie solară, fiind considerată cea mai mare tranzacţie de acest tip semnată până în acest moment în România”, spun reprezentanţii LONGi.
Construcţiile pentru proiectul care va fi dotat cu echipamentele LONGi vor începe anul acesta şi va deveni operaţional în 2025.
„Un pas important în promovarea soluţiilor energetice sustenabile în România”
„Acest parteneriat strategic cu Nofar Energy România marchează un pas important în promovarea soluţiilor energetice sustenabile în România”, a precizat la rândul său Mirel Jarnea, director de vânzări pentru România în cadrul LONGi.
La finalul anului trecut, compania israeliană Nofar Energy a cumpărat cel mai mare parc fotovoltaic din România, dezvoltat de Portland Trust, cu o suprafată de 290 de hectare, la Corbii Mari, în judeţul Dâmboviţa. Aceasta este a doua tranzacție între cele două companii, după cea din 2021, privind un alt parc fotovoltaic, aflat în Răteşti, judeţul Argeş.
Proiectul de la Corbii Mari are o putere instalată de 255 de MW, o scalare semnificativă faţă de parcul de la Răteşti, primul din proiectele regenerabile ale Portland Trust, care are o putere de 153 MW şi o suprafaţă de 165 hectare.