Celebra Alicia Keys a cântat la pian într-o gară din Londra
Celebra Alicia Keys a cântat la pian în gara St. Pancras din Londra. Ea i-a surprins pe trecători după ce a adaptat versurile unui hit folosind refrenul „acum ești la Londra!” în loc de „acum ești în New York!”.
Zeci de călători au asistat la concertul inedit. Cântăreața americană, câștigătoare a premiului Grammy a cântat melodia Empire State Of Mind. La cererea publicului, vedeta în vârstă de 42 de ani a mai cântat hiturile ei If I Ain’t Got You și No One, precum și cel mai recent single al ei Lifeline.
Publicul a aplaudat frenetic și apoi numeroase videoclipuri au fost publicate pe rețelele de socializare, potrivit Sky News.
Alicia Keys a cântat la un pian negru Yamaha
„Imaginați-vă că vă urcați într-un lift la StPancrasInt și că o vedeți pe @aliciakeys la pian”, a scris un utilizator pe X.
Cântăreața a cântat la un pian negru Yamaha, care a fost donat gării de Sir Elton John.