S-a încheiat cea mai lungă grevă din istoria sindicatului american al actorilor
Actorii de la Hollywood sărbătoresc acordul anunțat între sindicatul actorilor SAG-AFTRA și studiourile de la Hollywood pentru a pune capăt unei greve de luni de zile care a paralizat industria de divertisment, potrivit AFP.
Greva de luni de zile a întârziat sute de spectacole și filme populare și a costat miliarde de dolari economia americană.
Sindicatul american al actorilor SAG-AFTRA a ajuns la un „acord provizoriu” cu șefii studiourilor de la Hollywood, care pune capăt grevei de 118 zile. Cea mai lungă grevă din istoria sindicatului s-a încheiat, conform Sky News.
Un acord de „anvergură extraordinară”
Acordul vine după ce comisia de negociere a sindicatului a petrecut zile întregi deliberând asupra mai multor elemente pe care le-a considerat „esențiale”, inclusiv Inteligența Artificială.
Acesta a urmat unei oferte „ultima, cea mai bună și finală” din partea Alianței Producătorilor de Film și Televiziune (AMPTP) – grupul care reprezintă studiourile, serviciile de streaming și producătorii în cadrul negocierilor.
Acordul provizoriu a ajuns în fața consiliului național SAG-AFTRA „pentru a fi analizat și luat în considerare”, a anunțat sindicatul.
Cu toate acestea, o declarație a sindicatului a precizat că a obținut un acord de „anvergură extraordinară” într-un contract „evaluat la peste un miliard de dolari”, inclusiv protecția împotriva amenințării inteligenței artificiale și „prevederi fără precedent pentru consimțământ și compensații”.
„Un contract care va permite membrilor să își construiască cariere durabile”
Acesta a continuat:„Am ajuns la un contract care va permite membrilor SAG-AFTRA din toate categoriile să își construiască cariere durabile, mii de artiști interpreți vor beneficia de această muncă”.
Între timp, AMPTP a declarat că acordul provizoriu „reprezintă o nouă paradigmă”: „Oferă SAG-AFTRA cele mai mari câștiguri de la un contract la altul din istoria sindicatului, inclusiv cea mai mare creștere a salariului minim din ultimii 40 de ani”.