Zborul în jurul Lunii a unui miliardar japonez cu SpaceX a fost amânat
Zborul în jurul Lunii, cu o navetă a companiei SpaceX, la care urma să participe miliardarul japonez Yusaku Maezawa, a fost amânat până în 2024 sau chiar mai mult, potrivit Reuters.
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a anunțat joi că voiajul său în jurul Lunii, cu naveta SpaceX a lui Elon Musk, a fost amânat până în 2024 sau mai târziu.
„Plănuiam ca misiunea noastră orbitală lunară ‘dearMoon’ să aibă loc în 2023, dar se pare că va dura ceva mai mult. Nu suntem siguri când va avea loc zborul, dar vă vom oferi tuturor o actualizare după ce vom ști mai multe”, a transmis Maezawa pe platforma de socializare X.
Cine este miliardarul care urmează să zboare în jurul Lunii?
El nu a oferit explicații pentru amânare.
În 2018, SpaceX a anunțat că primul pasager al navetei va fi Maezawa, un miliardar care a fondat retailerul online de modă Zozo Inc.
Ulterior, Maezawa a dezvăluit că starul K-pop TOP și DJ Steve Aoki se vor număra printre cei opt membri ai echipajului pe care intenționează să îi ia în călătorie.