Cele mai recente alegeri arată ce îi sperie cel mai mult pe elvețieni

24 10. 2023, 08:00
Credit foto: Profimedia/IMAGO

Partidul Popular Elvețian (UDC) de dreapta a obținut mai multe locuri în parlament în urma celor mai recent alegeri. Rezultatele arată că preocupările privind migrația le depășesc pe cele legate de mediu, susțin analiștii, potrivit Reuters.

Votul de duminică nu va reuși să modifice componența Consiliului Federal de guvernare al țării, format din șapte membri din patru partide diferite, inclusiv doi din SVP. Totuși, analiștii au spus că rezultatul indică o schimbare în climatul politic.

Este vorba despre o îndepărtare de la temele progresiste legate de mediu și transport și despre o revenire la conservatorism.

Ce partide i-au convins pe elvețieni la cele mai recente alegeri?

SVP și-a consolidat poziția de cel mai mare grup din camera inferioară a parlamentului, obținând 28,6%, potrivit datelor Oficiului Federal de Statistică Elvețian.

Creșterea, cu trei puncte procentuale mai mare decât la alegerile din 2019, înseamnă că SVP va avea 62 de locuri în Consiliul Național de 200 de membri, cu nouă în plus față de mandatul precedent.

Al doilea partid ca mărime din Elveția, cel al social-democrații (SP), a crescut ușor până la 18%.

Marele învins la alegeri a fost Partidul Verzilor, al cărui sprijin a scăzut cu 3,8 puncte procentuale.