Reprezentanții Romsilva au împărtășit o filmare inedită cu o ciută surprinsă într-o pădure din Parcul Natural Apuseni.
„Ciută în pădurile Parcului Natural Apuseni, într-o filmare realizată de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului. Ciuta, femela cerbului, este un animal erbivor, având habitatul în zone montane sau deluroase cu păduri întinse, care asigură condițiile de liniște, adăpost și hrană”, arată mesajul Romsilva care a însoțit filmarea surprinsă de camerele de monitorizare a faunei.
„Începând cu perioada împerecherii, care debutează toamna, până când fată, ciutele trăiesc în cârduri, conduse de regulă, de ciuta cea mai bătrână. Ciuta fată unul sau doi viței, mai rar trei, aceștia având pe corp, în primele trei luni, pete deschise la culoare, pentru a se camufla față de prădători”, au continuat reprezentanții Romsilva.
Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva , are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.
Zona Munților Apuseni, în care se află Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de prestigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa, iar Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul „Destinație Europeană de Excelență” în cadrul proiectului EDEN.