Proteste violente au izbucnit în Orientul Mijlociu după lovitura asupra spitalului din Gaza în urma căruia cel puțin 500 de oameni au murit. Israelul a negat acuzațiile conform cărora ar fi fost de vină pentru atac și a prezentat între timp dovezi.
Sute de oameni au ieșit în stradă în orașe din Turcia, Iordania, Liban și Cisiordania. În orașul Ramallah din Cisiordania, protestatarii au putut fi văzuți aruncând cu pietre într-un vehicul al poliției. În zonă s-au auzit și explozii. Protestele au izbucnit și în orașul Tubas din Cisiordania.
La Teheran, protestatarii au scandat sloganuri anti-israeliene și au ridicat steaguri palestiniene în fața ambasadelor britanice și franceze. În Beirut, capitala Libanului, forțele de securitate au fost poziționate în fața ambasadei SUA.
Gaze lacrimogene și tunuri cu apă au fost folosite pentru a dispersa protestatarii. Demonstranții au incendiat un steag israelian improvizat în timpul unui protest Situații similare au fost în Istanbul și Amman, la ambasadele Israelului.
Fostul lider al Hamas, Khaled Meshaal, a cerut susținătorilor să organizeze proteste în fața ambasadelor din întreaga lume, după lovitura asupra spitalului.
Gruparea militantă Hezbollah din Liban, susținută de Iran, a denunțat ceea ce a spus că este „atacul mortal al Israelului asupra spitalului al Ahli din Gaza”, care este condus de biserica anglicană.
Grupul a cerut „o zi de furie fără precedent” împotriva Israelului și a președintelui Biden.
Armata israeliană respinge acuzațiile și a anunțat că va publica dovezi, inclusiv filmări cu drone și o conversație interceptată, care vor dovedi că un grup militant islamist a fost responsabil pentru explozia de la spitalul din Gaza.