Commander, ciobănescul german al soților Biden, exilat de la Casa Albă
Commander, ciobănescul german al soților Biden, care are o tendință iritantă de a mușca, „nu mai este la Casa Albă”, a declarat o purtătoare de cuvânt a cuplului prezidențial american, care a fost deja nevoit să se despartă de un câine din motive similare.
„Commander nu se află în prezent la Casa Albe, în timp ce sunt evaluate deciziile care trebuie luate”, a spus ea într-o scurtă declarație, potrivit AFP.
Președintele SUA, Joe Biden, și soția sa, Jill Biden, „sunt foarte angajați în ceea ce privește siguranța întregului personal al Casei Albe și a celor care îi protejează în fiecare zi”, a adăugat purtătoarea de cuvânt Elizabeth Alexander.
Ciobănescul german a fost implicat în mai multe incidente
Commander, care tocmai se întorsese de la o sesiune de dresaj, a fost în atenția presei miercuri, când Secret Service, serviciul de protecție a VIP-urilor din cadrul guvernului american, a anunțat că unul dintre agenții săi a fost mușcat. Recent, presa americană a relatat că ciobănescul german, care a sosit ca și cățeluș cu familia Biden în 2021, a fost implicat în mai multe incidente decât s-a dezvăluit anterior.
CNN și Axios relatează că, pe lângă cele 11 incidente înregistrate până acum împotriva agenților Secret Service, câinele a atacat și alți membri ai personalului Casei Albe.
Commander a fost trimis la dresaj
Cuplul Biden anunțase deja în vară că își trimite câinele la un curs de dresaj, după ce presa a dezvăluit mai multe incidente în care câinele ar fi mușcat, inclusiv un caz în care victima a fost trimisă la spital.
Major, celălalt câine al soților Biden, a fost de asemenea trimis pentru scurt timp în 2021 în Delaware, fieful familiei președintelui, pentru un curs de dresaj, după ce a mușcat cel puțin un angajat al Casei Albe. La recomandarea specialiștilor, familia Biden a fost nevoită în cele din urmă să se despartă de el și să-l încredințeze unor prieteni care trăiesc „într-un mediu mai calm”.